Cronica de film - Tentaţia Cash-ului

Tentaţia Cash-ului

Ca$h

Ranking 4/10

Cash (Jean Dujardin) un hoţ profesionist, este implicat în tot felul de jocuri periculoase, de la imprimare şi trafic de bani falşi la fraudă de carduri bancare. Ocaziile de a face bani nu lipsesc, însă gaşca acestuia urmăreşte să dea marea lovitură. Cele mai mari dorinţe ale lui Cash sunt de a se răzbuna pe cel responsabil de moartea fratelui său şi de a începe o relaţie serioasă cu frumoasa Garance (Alice Taglioni). Ceea ce el nu ştie este că toate mişcările îi sunt urmărite de o inspectoare a poliţiei europene Julia (Valeria Golino), care visează să prindă banda de hoţi şi să fie promovată. În acest mediu alianţele se fac şi se desfac, fiecare joacă la dublu, iar ultimele minute sunt întotdeauna decisive.

Deşi are elemente pe care le-am mai văzut în filme precum seria Ocean’s, a lui Steven Soderbergh (femei fatale, impostori galanţi, maşini de lux etc.), „Tentaţia cash-ului” se vrea un „champagne film”, total lipsit de tensiunea specifică filmelor heist, cu o atmosferă mai degrabă flashy şi prea puţin încărcată. Materialele de prezentare ale peliculei încearcă să ne conducă spre tipul „champagne film”, dar aşa cum o indică însuşi titlul ţipător al filmului, „Ca$h” nu este nici pe departe atât de sofisticat ca adevăratele filme champagne. Nu putem spune că regizorul Eric Besnard nu a făcut eforturi să ne demonstreze la fiecare cadru că filmul a fost făcut cu bani mulţi, acest lucru fiind întărit şi de distribuţia peliculei, dar şi de locurile scumpe unde se petrece, însă problema regizorului este că se concentrează prea mult asupra unor detalii neimportante lăsând conţinutul sau povestea să fie construite fără a avea o bază.

Filmele cu spărgători de bănci, cu bandiţi, cu urmăriri de maşini şi împuşcături au un farmec aparte şi o foarte mare priză la public. Bandiţii ne-au stârnit întotdeauna un fel de admiraţie, cu toate că ştiam că ceea ce fac este un lucru rău.

Deşi sunt un fan al acestor filme, sunt unele ocazii în care acestea întrec măsura, ajungând la un punct în care să negi tot ce a fost înainte şi să-ţi spui că tot ceea ce ai văzut până atunci a fost doar o mare minciună. Filmul din 2003 „Basic” se încadrează în această categorie, iar pelicula „Ca$h” se pare că urmează aceeaşi cale. Partea bună a acestui film este faptul că aproape în întregime este impredictibil. Partea proastă este că tot acel plan elaborat de adevărate minţi strălucite se bazează pe ideea ca victimele să facă EXACT ce sunt aşteptate să facă – o singură mişcare greşită, ca tot planul să ajungă ruină. Dacă poţi admite aceste lucruri, atunci acest film este plăcut. Valeria Golino, cu o nouă şi sofisticată coafură, arată ca şi când n-ar fi îmbătrânit o zi de la seria de filme „Hot Shot” de la începutul anilor `90, iar Alice Taglioni este vicleană şi sexy. Jean Dujardin reuşeşte să facă din Cash un personaj adorabil de descurcăreţ. În schimb, actorul irlandez Ciaran Hinds în rolul şefului poliţiei, are un aport foarte mic la construcţia filmului, în afara staturii sale impozante, iar Jean Reno în rolul episodic al misteriosului Maxime pare că face cuiva o mare favoare jucând în acest film.

„Tentaţia cash-ului” este acel tip de film cu poliţişti, cu intrigi multiple, în care situaţia se răstoarnă din cinci in cinci minute. Diferenţa este că aici, teoretic, ştii cine este bun şi cine este rău. Sau ai măcar o bună bănuială. Cel mai bun lucru până la urmă este că filmul a fost făcut de francezi, deoarece duce dorul tuturor efectelor speciale şi „poleielii” tipice hollywoodiene. Poate deveni uneori greu de urmărit şi ai momente când renunţi să mai ţii pasul cu acţiunea, resemnându-te în aşteptarea finalului.

Pe scurt, „Tentaţia cash-ului” este un film ce merită văzut, mai ales dacă sunteţi amatori ai filmelor cu poliţişti şi hoţi.

Regia: Eric Besnard

În rolurile principale: Jean Dujardin (Cash), Jean Reno (Maxime – Dubreuil), Valeria Golino (Julia), Alice Taglioni (Garance), François Berléand (François), Caroline Proust (Léa)

Gen: Comedie, Crimă, Thriller

Ecran: cinemascop

Durata: 100 minute

Rating: Audienţă generală

Cronica de film - Big Stan

Marele Stan
Big Stan

Ranking 7/10

„Marele Stan” (Big Stan) este o comedie haioasă despre un bărbat cam nesigur pe sine pe nume Stan Minton, care intră în panică atunci când află că afacerile sale ilegale au fost dezvăluite şi că a fost condamnat la închisoare de către instanţă. Reuşind să obţină o perioadă de graţie de 6 luni până la încarcerare şi temându-se să nu fie torturat şi violat de către ceilalţi deţinuţi, Stan angajează un misterios maestru al artelor marţiale pentru a-l învăţa tehnici de autoapărare, transformându-se astfel într-un expert kung-fu. După ce ajunge la închisoare, Stan se foloseşte de abilităţile nou-dobândite pentru a-i intimida pe ceilalţi prizonieri, le câştigă acestora respectul şi în cele din urmă le devine lider, instaurând o atmosfera de linişte şi armonie în închisoare, reuşind chiar să reunească facţiunile rivale de infractori periculoşi.

Numai că directorul închisorii are un interes ascuns ca închisoarea să redevină un teatru de război, aşa cum era înainte de apariţia lui Stan, elaborând un plan complicat de a-l elimina pe acesta din drumul său.

Am văzut multe comedii în viaţa mea, unele fiind bune, altele fiind mai proaste. Unele dintre ele implică o cantitate mare de droguri şi nuditate pentru a susţine umorul. Acest film are însă cantitatea ideală de umor care face din el o comedie excelentă. Această comedie realizată de Rob Schneider este amuzantă şi la fel de spirituală ca şi celelalte comedii în care a interpretat. Înainte de a urmări filmul m-am aşteptat să am câteva reprize de râs şi acest lucru s-a şi întâmplat. Momentele amuzante apar în general din situaţiile comice care au de fiecare dată rezultatul scontat. Nu este un film sofisticat, nu are o strălucire reală, ci este pur şi simplu o comedie care te face să te simţi bine. Această peliculă nu este departe de celelalte comedii ale lui Schneider, însă dacă ai îndrăgit celelalte filme ale lui, atunci îţi va plăcea şi aceasta.

Ironia de al vedea pe Rob Schneider tăbăcind mai multe funduri decât Chuck Norris face acest film atât de amuzant, şi într-un fel de inspiraţie (chiar dacă este în totalitate necredibil). Sunt în acest film multe scene care te vor face să râzi cu poftă, incluzând aici şi pe aceea de a „interzice” violul în închisoare. Distribuţia filmului este excelentă şi chiar şi în rolurile mici se observă ca s-a depus efort. Un bun exemplu este David Carradine, care te face atent în orice scenă în care joacă, realizând o bună parodie a celorlalte filme în care a jucat. Acest film te face să îţi doreşti ca fiecare închisoare să aibă propriul ei Big Stan. Cred că multe categorii de oameni vor găsi ceva plăcut în această peliculă. Umorul este lucrul cel mai greu de transmis diferitelor culturi, dar acest film are câte ceva pentru fiecare. De la oamenii care apreciază umorul comediilor extraordinare până la cei care îl îndrăgesc pe Mr. Bean, acest film foloseşte un spectru foarte larg al umorului.

Această peliculă te va face cu siguranţă să râzi, iar recomandarea mea este să îl urmăriţi şi să descoperiţi în el propriile lucruri care vă fac să râdeţi.

Regia: Rob Schneider

În rolurile principale: Rob Schneider (Big Stan), David Carradine (The Master), Jennifer Morrison (Mindy), Scott Wilson (Gasque), Henry Gibson (Shorts), Tsuyoshi Abe (Dang)

Gen: Acţiune, Comedie

Durata: 107 minute

Ecran: cinemascop

Rating: nerecomandat sub 15 ani

Cronica de film - Bangkok Dangerous

Asasinul din Bangkok

Bangkok Dangerous

Ranking: 5/10

Viaţa asasinului anonim capătă o turnură neaşteptată atunci când se duce în Thailanda pentru a comite o serie de crime plătite. Joe (Nicolas Cage), un ucigaş plătit necruţător, se află în Bangkok pentru a executa patru duşmani, la cererea unui mafiot pe nume Surat. El îl angajează pe Kong (Shahkrit Yamnarm), un puşti de pe stradă şi hoţ de buzunare, care să îi conducă comisioanele în numele lui pentru a-şi acoperi urmele, urmând să-l ucidă în finalul misiunii. În mod ciudat, Joe, cel mai mare lup singuratic, se trezeşte dându-i lecţii tânărului, în acelaşi timp fiind atras într-o poveste romantică cu o fată locală. Atras de frumuseţea Bangkokului, Joe începe să-şi pună traiul izolat de până atunci sub semnul întrebării şi să lase garda jos, exact când Surat decide că e timpul să cureţe totul.

Regizat de fraţii Pang (Danny şi Oxide), filmul „Asasinul din Bangkok” este un remake al peliculei lor din 1999 cu acelaşi nume. Originalul, un thriller despre tulburările interioare ale unui asasin, nu a fost unul de excepţie, deşi putem spune că a strălucit în privinţa realizării lui în comparaţie cu acest update. Versiunea americană apelează la actorul Nicolas Cage, pentru rolul asasinului deprimat şi cu părul în vânt. Cei care îşi mai amintesc de filmul din 2002 al lui Cage, „Adaptation” sau de cel cu care a câştigat Oscarul „Leaving Las Vegas”, realizează că actorul care a acceptat recent rolul din noua peliculă „Ghost Rider” este de fapt foarte capabil să joace. Puţin însă din jocul său actoricesc regăsim în acest film, surprinzându-l mişcând din sprânceană, vorbind cu un ton jos şi descurajant şi urmărind scenele sale dublate în timp ce omoară oameni de pe o motocicletă. Această peliculă este la fel de aiurită ca şi noua lui meşă, care pare că a fost furată de pe un manechin, atârnându-i în cap, ca prinsă cu lipici ieftin, ceea ce face ca produsul să arate şi mai groaznic decât este. În afară de faptul că acest film nu mă convinge că Nicolas Cage ar avea cumva aer de asasin, acesta mai defilează prin scene în trening, ca şi cum ar fi în acel moment trezit din somn şi pus în faţa camerelor de filmat. Cu ochii lui plăpânzi este surprins uneori, ca şi cum ar fi un câine plouat, iar singurele scene pe care le consider în regulă sunt cele în care este consolat de farmacista surdo-mută, iar acest lucru se produce deoarece în aceste scene lipseşte cu desăvârşire dialogul.

Filmul „Asasinul din Bangkok” pare mai mult o copie slabă după reţeta clasică de filme cu asasini. Am înţeles că “regulile sunt menite să fie încălcate”, dar m-am cam săturat să văd pelicule în care cineva îşi respectă regulile, dar mereu este aruncat într-o situaţie penibilă, în care este forţat să îşi încalce principiile, regulile şi convingerile pentru binele suprem. Şi chiar şi atunci când o face, rezultatul este deplorabil, iar această peliculă se încadrează cu succes în această descriere.

Întreg filmul are o intrigă slabă şi nu induce nici o atracţie emoţională, iar ca experienţă cinematografică, „Asasinul din Bagkok” nu te face decât să te simţi că eşti închis într-o cameră obscură timp de o oră şi 40 de minute.

Regia: Oxide Pang Chun, Danny Pang

În rolurile principale: Nicolas Cage (Joe), Shahkrit Yamnarm (Kong), Charlie Yeung (Fon), Panward Hemmanee (Aom), Nirattisai Kaljaruek (Surat), Dom Hetrakul (Aran)

Gen: Acţiune, Dramă, Thriller

Durata: 100 minute

Ecran: cinemascop

Rating: nerecomandat sub 15 ani